Pace!
 
AcasaFAQCautareMembriInregistrareConectare
__Nu sta in poartă, intră!__
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator

VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.

Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.

Comentarii: 258
Ultimele subiecte
» Chestii funny
Vin 18 Ian 2019, 07:51 Scris de dolion

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Vin 18 Ian 2019, 07:43 Scris de dolion

» Una... Alta... în politică
Vin 18 Ian 2019, 07:41 Scris de dolion

» CUVINTE DE FOLOS (III)
Vin 18 Ian 2019, 07:37 Scris de dolion

» ZBOR DE CONDOR
Vin 18 Ian 2019, 07:17 Scris de dolion

» Colecția de povestiri științifico-fantastice
Vin 18 Ian 2019, 02:37 Scris de Ciprian

» Muzica si Film
Mier 16 Ian 2019, 13:48 Scris de zaraza26

» Afaceri românesti de succes
Dum 13 Ian 2019, 22:46 Scris de andreealovin

» Cum ne petrecem Sarbatorile de Iarna
Sam 12 Ian 2019, 18:00 Scris de Ion

» Orase din Romania
Joi 10 Ian 2019, 13:12 Scris de zaraza26

» Filme si carti.
Mier 09 Ian 2019, 13:38 Scris de zaraza26

» Klaus Johannis - Presedintele ales
Mier 09 Ian 2019, 13:35 Scris de zaraza26

» Ce mi-a placut azi
Mier 09 Ian 2019, 13:24 Scris de zaraza26

» Urari de sarbatori
Mier 09 Ian 2019, 12:36 Scris de zaraza26

» Va mai exista Romania ?
Mier 02 Ian 2019, 19:18 Scris de Anahoret

» ION
Sam 22 Dec 2018, 00:36 Scris de Ciprian

» Veștile triste
Mier 05 Dec 2018, 10:34 Scris de ostrovna

» Subiectul zilei
Vin 30 Noi 2018, 09:48 Scris de dolion

Cuvinte-cheie
Când 23 mediu 1918 Popasul placut Patapievici problema muzica_traditionala sibiu drumetie taieri Literatura padure google CPSF curiozitati internet comment-143 reclame romana politica istorie 1 brasov maxime
Ianuarie 2019
LunMarMierJoiVinSamDum
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
CalendarCalendar
Top postatori
dolion
 
Emil Condor
 
abbilbal
 
ostrovna
 
zaraza26
 
Anahoret
 
aurora
 
Cristina
 
Ion
 
zuum
 
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 

 


Rechercher Cautare avansata

Distribuiți | 
 

 Aventura noastra in afaceri

In jos 
Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul
AutorMesaj
nicuvar

avatar

Numarul mesajelor : 2464
Varsta : 63
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/10/2008

MesajSubiect: Aventura noastra in afaceri   Mar 21 Oct 2008, 12:11

Azi am chef de povestit. In cateva episoade, aventura noastra in afaceri.

PROLOG
Si inainte de ‘89, cand lucram la stat, nu ne bazam numai pe salariu. Dupa ce s-au desfiintat studiourile teritoriale de televiziune, am ajuns sa lucrez in cercetare, iar Doina, sotia mea, era designer la o intreprindere. Si salariile erau cum erau. Mereu faceam ceva in timpul liber ca sa mai scoatem bani. Fiecare ce stia.
Doina, cand nu avea ce face, picta felicitari de sarbatori, facea martisoare, croia si cosea rochite, desena planse (material didactic) pentru studentii de la medicina, picta tablouri, de Craciun faceam bomboane de pom (saloane) dupa o reteta proprie, cu greu faceam fata comenzilor - cel mai mult ne lua sa le invelim in staniol, si altele.
Eu stiam sa dactilografiez, mereu imi luam lucrari de diploma, cursuri, traduceri din si in engleza sau italiana, proiectam si construiam antene, amplificatoare de antena, apoi a venit moda antenelor colective.
Pe scurt, in fiecare luna mai strangeam inca vreo trei-patru salarii, deci pot spune ca am dus-o destul de bine. Si asta ne-a folosit mult dupa ‘90. Eram pregatiti pentru marea aventura.

INCEPUTUL
Sa fiu sincer, nu ne-am fi gandit in 1990 sa ne facem “mici intreprinzatori”. A fost o perioada destul de tulbure pe atunci, nimeni nu mai lucra nimic la stat, toata lumea umbla doar dupa mici afaceri, apareau buticuri peste buticuri… Noi tot cu felicitarile si in 1990.
Numai ca au aparut problemele. La intreprinderea unde lucra Doina au hotarat muncitorii ca nu mai au nevoie de designeri si alt personal TESA, ca ei pot sa faca produsele si fara sa le spuna cineva cum. Si spre sfarsitul lui ‘90 Doina a devenit somera, cu acte in regula.
La mine, in cercetare, nu mai erau bani, nimeni nu mai era interesat de cercetare si solutia aleasa de conducere a fost sa ne mai tina la lucru, pana se limpezesc apele, dar cu jumatate de salar. Si asa, pentru cateva luni, am plecat din cercetare si m-am angajat ca sef de magazin.
Cea mai mare realizare in aceasta perioada: am cumparat un calculator si o imprimanta. Calculatorul era un 286, la 16 MHz, RAM de 64k si hardul de 40 M, iar imprimanta era una cu ace, marca Citizen. Primele noastre mijloace fixe, cu ele am pornit la drum. Am infiintat un SRL cu un nume frumos - ARTTEC (adica arta si tehnica de calcul) cu un obiect de activitate simplu: lucrari de grafica, publicitate, productie de televiziune si lucrari de dactilografiere. Exact ce faceam noi si inainte.
Asa am inceput. Cand sa facem actele pentru societate, am apelat la un avocat. I-am spus cam ce vrem, ea ne-a scris statutul si contractul, dar ne-a spus ca e problema cu redactarea, pentru ca dactilografa este foarte ocupata… Atunci i-am spus ca redactam noi actele. Am introdus totul in calculator si am listat la imprimanta, si totul a fost frumos, titlurile cu bold, cu caractere mai mari si foarte rapid. Cand a vazut avocata, bineinteles ca i-a placut, m-a intrebat daca nu pot sa ii fac si ei actele pentru societati si acestea au fost primele comenzi ale firmei: redactari de acte pentru societati comerciale. Si acum era deja mult mai simplu, pentru ca aveam totul introdus si doar schimbam cateva date. Cand au vazut colegii ce acte frumoase are avocata mea, bineinteles ca au vrut si ei si astfel, in cateva saptamani, aproape jumatate din barou redacta actele la firma noastra.
A mai fost si altceva. Cand am vrut sa ne comandam stampila pentru societate, era un adevarat balamuc, se statea la coada la singura firma din Timisoara si cateva luni. Si erau si urate. Atunci ne-a venit ideea sa ne facem noi stampila. Am combinat ce stiam eu de la cablajele imprimate, am corodat matrita intr-o placa de zinc, dupa desenul facut de Doina, cu un fel de presa pe care am pus-o pe aragaz ca sa incalzim cauciucul si sa-i dam forma dorita, dupa mai multe incercari cu diferite materiale, am reusit. Am facut stampila. Iar cauciucul cel mai bun era cel din mingi.
Am povestit unuia si altuia, si am primit comenzi si pentru stampile. Atunci am mers la tipografie, am facut un contract de colaborare pentru corodarea matritelor, pentru ca noua ne lua foarte mult timp corodarea artizanal, am comandat doua prese mai mari, la altul am comandat manere de diferite dimensiuni si am pus in geamul biroului si am dat si la ziar: stampile in 3 zile !!! Si veneau fratii la noi pe rupte.
Programul unei zile era cam asa: primeam comenzile pentru stampile si statute la birou (un prieten avea un locsor aproape de tribunal si ne-a primit si pe noi acolo). Seara Doina desena pe calc, cu tus negru, stampilele, eu redactam si listam actele. A doua zi dimineata, lasam desenele la tipografie, apoi mergeam la birou sa predam si sa preluam comenzi. In drum spre casa, ne opream la tipografie si preluam matritele, ajungeam acasa, faceam stampilele la aragaz si seara o luam de la capat.
Nu pare cine stie ce, dar aveam o medie de 40-50 de stampile pe zi, 5-10 statute si contracte si se strangea. Avocatii tot la noi faceau stampilele pentru firmele pe care le infiintau. Imi faceam si un fel de reclama: mergeam la tribunal in zilele cand se eliberau acte si puneam la eliberare acte societati un fluturas, unde scriam cam asa: “Ati infiintat o firma? Felicitari, aveti curaj si initiativa. Sa nu uitati insa ca la Registrul Comertului aveti nevoie de sigla, pentru a incepe activitatea va trebuie si stampila, poate doriti si carti de vizita, pliante, fluturasi. Noi suntem doar la doi pasi de aici …”
Plus ca mai faceam intre timp si carti de vizita, foi cu antet, fluturasi de reclama, pliante, sigle pentru Registrul Comertului, firme luminoase, inscriptionari pe masini cu folie autoadeziva si altele.
Cam asa a fost inceputul. Daca pe atunci se cereau firme si stampile, asta faceam …

_____________________
Membru fondator al PSN: Puterea Suntem Noi!
Sus In jos
http://nicuvar.wordpress.com/
abbilbal

avatar

Numarul mesajelor : 17567
Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania
Data de inscriere : 28/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Mier 22 Oct 2008, 02:09

Da, felicitări Nicuvar pentru că și înainte de 1989 te-ai înhămat la lucru, nu la bișniță ca și actorul timișorean care a mai avut și nesimțirea să se laude cu ce "afaceri" s-a ocupat el în talciocul timișorean.
Ai avut șansa să intri pe vadul bun al curentului ce te-a tras spre mediana albiei, spre deosebire de mine care am avut șansa să prind curentul ce m-a împins la mal în mocirla numită faliment. Dar nici eu nu mă pot plânge de experiența dobândită pentru că Dumnezeu mi-a arătat puterea lui și nu a lăsat nămolul să mă închită, căci eu nu am avut nici un merit în tot ce am făcut pentru a mă descurca, iar acum am cea mai frumoasă activitate: preumblarea cu un Pui Mic de mânuță. Și mă tot uit la mânuța ei cât este de mică pe lângă "talpa ursului" ce se plimbă cu ea.

_____________________
Noa, seeerbus drajilor!
.......BLOG PERSONAL
Sus In jos
nicuvar

avatar

Numarul mesajelor : 2464
Varsta : 63
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Mier 22 Oct 2008, 12:38

“FIRMA DIN MASINA”
Desi de cele mai multe ori ne prindea noptea tarziu lucrand, nu conta. Stiind ca tot ce facem este pentru noi, ne dadea putere de munca. Iar pentru ca activitatea preponderenta era considerata productie, am beneficiat si de 5 ani scutire la impozitul pe profit. Chiar si contabilitatea o tineam eu, nefiind prea mult de lucru.
Ceva interesant s-a petrecut prin mai ‘92. Primaria urma sa organizeze o licitatie pentru spatiile comerciale si am pus ochii pe o camaruta de 12 mp in centru, exact ce ne trebuia pentru biroul nostru. Fiind convinsi ca vom castiga licitatia, nu ne-am facut probleme cand prietenul care ne-a primit la el ne-a anuntat ca va intra in reamenajare, deja vorbise cu constructorii sa inceapa in iunie. Dar nu stiu din ce motive primaria a amanat licitatia si astfel din iunie nu mai aveam unde sa functionam. Problema era cu predarea comenzilor pentru stampile, clientii nu mai stiau unde sa vina. Si atunci mi-a venit o idee. Am facut un banner mai mare pe care am scris “Stampile” si in fiecare dimineata parcam masina in apropierea biroului, puneam bannerul cu stampile si lumea stia unde sa vina. Mai mult de o luna am avut biroul in masina, lumea venea si intreba daca acolo facem stampilele dar le explicam ce si cum, veneau si avocatii cu lucrarile si, in loc sa ne pierdem clientii, ne-am facut si mai cunoscuti. Toata lumea stia de “Firma din masina”.
In sfarsit, s-a organizat licitatia, am castigat-o si aveam si noi biroul nostru. Am mai cumparat un calculator si o imprimanta si pentru birou si astfel ne-am usurat munca. Intre timp am invatat sa desenez stampilele pe calculator si treaba mergea mai repede.
Totusi simteam ca atunci cand sunt la birou, cam pierd vremea si as putea face si altceva. Si asa am inceput sa fac intermedieri la Registrul Comertului. Eram o adevarata echipa: 4 avocati, doi notari, doi judecatori si eu. Ofeream servicii complete: omul venea la mine cu datele, il duceam de manuta la notar sa semneze si doar ii spuneam cand sa vina la Registrul Comertului sa ridice actele si avea si sigla si stampilele, doar sa inceapa activitatea. Si totul era legal, pentru fiecare aveam procura, rapid si clientii erau multumiti. Si dadeam fiecaruia chitanta pentru intermediere. Pana prin 96, cand am terminat cu intermedierile, prin mana mea au trecut aproximativ 6000 de firme !
Cu ocazia asta a mai aparut ceva, o gaselnita de-a mea. Cum aproape toti erau la inceput, ma mai intrebau una, alta. Unul avea ceva de vanzare, altul dorea sa cumpere, daca nu stiu de unde… Cum “baza mea de date” era foarte mare, ii puneam in legatura, dar faceam cu fiecare un contract de intermediere: 2% din valoarea tranzactiei. Si asta numai pentru prima tranzactie. Apoi se descurcau intre ei. Si cum tranzactiile erau de valori mari si erau si multe … in final toata lumea era multumita.
Iar foamea de firme era mare, pentru ca multi isi faceau firme noi, tocmai pentru a beneficia de perioadele de scutire la impozitul pe profit.
In 1993 am vandut apartamentul la bloc si am cumparat o casuta, in 1994 ne-am mutat si tot atunci ne-am dat seama ca trebuie sa ne reprofilam.

ORDONANTA LUI VACAROIU

In acea perioada aproape toata lumea isi facea SRL. Capitalul social era destul de mic si multi isi faceau firma doar ca sa fie, pentru orice eventualitate. Chiar si in timpul vacantei judecatoresti faceam SRL-uri. Faceam in iunie mai multe firme pe numele nostru pe care le inmatriculam la Registrul Comertului. Apoi in iulie, cand era vacanta judecatoreasca, dar registrul functiona, le cesionam si schimbam totul: asociatii, denumirea, sediul, obiectul de activitate, etc. iar clientii erau multumiti, aveau firma !
In 1994 a aparut OG 70 privind impozitul pe profit. Atunci s-a hotarat ca toate firmele care se vor infiinta incepand cu 1995 nu vor mai beneficia de scutire la impozitul pe profit prevazuta de Legea 12/91. Imediat am facut legatura: gata cu “productia” de SRL-uri si stampile, incepand cu 1995. Trebuia sa gasim altceva. Si pana la urma am gasit. In 1994 am avut foarte mult de lucru, pe doua planuri. Asa cum m-am asteptat, spre sfarsitul anului a fost nebunie cu infiintarile de SRL-uri.
Am studiat piata si mi-am dat seama care ar fi segmentul pe care ne-am putea lansa. Am cumparat un sistem DTP, un fel de mini-tipografie. De fapt un copiator color A3 si o interfata bidirectionala - aveam in acelasi timp un scanner performant, o imprimanta laser color si copiator. In 1994 eram singurii din oras cu asa ceva. Imediat am schimbat reclama la ziar, am avut si o emisiune promotionala la postul local de radio si am inceput sa lucram. Segmentul nostru erau firmele mici, care doreau sa isi faca reclama, dar nu la scara mare. Tipografiile nu preluau comenzi pentru tiraje mici, nu era rentabil. Aici interveneam noi. Noi puteam face si un singur exemplar. Si asa am inceput sa facem “creatie” color: pliante, carti de vizita, abtibilduri, prospecte, ecusoane, legitimatii, invitatii de nunta si botez, felicitari personalizate, orice dorea clientul si ne trecea prin minte. Am mai luat o masina de plasticat si una de spiralat, pentru legat cataloagele de prezentare. Si cum nu duceam lipsa de simt artistic si imaginatie am devenit rapid cunoscuti. Din 1994 ne practicam cu adevarat meseriile. Iar din 1995 am revenit la vechea dragoste, televiziunea. mwah1

_____________________
Membru fondator al PSN: Puterea Suntem Noi!
Sus In jos
http://nicuvar.wordpress.com/
aurora

avatar

Numarul mesajelor : 6983
Varsta : 68
Localizare : Hd România
Data de inscriere : 04/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Mier 22 Oct 2008, 13:07

aplauze aplauze si noi am trecut prin intamplari cumva asemanatoare, poate mai usoare decat voi, ca eram un pic mai batrani si aveam ceva mai mult "cheag" si am avut si un noroc, dar poate mai greu sau mai riscant, ca erau oameni, angajati, care depindeau de noi, era credit in banca girat cu apartamentul... dar io zic ca cine a avut curaj atunci, si noroc, si minte bineinteles, a riscat si a facut ceva. Dar riscurile erau mari, mari... si lupta as putea zice chiar uneori "pe viata si pe moarte" Cine n-a trecut prin astea, si acum injura numai pe altii... Mad
Sus In jos
Emil Condor

avatar

Numarul mesajelor : 22418
Varsta : 59
Localizare : mereu cu voi
Data de inscriere : 23/08/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Joi 23 Oct 2008, 03:22

La subiecte de acest fel ar merge deschis un forum nou ECONOMIE, unde putem avea Afaceri, Finante, Crize, Reclame la propriile afaceri. Ce ziceti?
Sus In jos
nicuvar

avatar

Numarul mesajelor : 2464
Varsta : 63
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Joi 23 Oct 2008, 11:45

@Emil Condor a scris:
La subiecte de acest fel ar merge deschis un forum nou ECONOMIE, unde putem avea Afaceri, Finante, Crize, Reclame la propriile afaceri. Ce ziceti?

Cred ca ar fi interesant. Pana atunci, voi continua aici povestea.


PRODUCTIA DE TELEVIZIUNE
In vara lui 1995 am inchis biroul pentru renovare, timp de 2 luni. Motivul principal insa a fost admiterea lui Andrei la liceu (a dat la informatica) si l-am pregatit pentru examen, Doina la romana, eu la matematica si rezultatul a fost unul foarte bun, a intrat fara probleme. In aceeasi perioada am cumparat o placa grafica si un program cu care puteam face productie de televiziune (filmulete, videoclipuri publicitare, animatie, etc.), era ceva nou si cum am si avut timp suficient sa studiez, am invatat destul de repede. Mi-a folosit mult si faptul ca inainte am lucrat la Studioul Radio-TV Timisoara. Iar norocul a fost iarasi de partea noastra.
Cum am deschis in septembrie biroul, cum am primit si prima comanda de videoclip. O mare agentie de publicitate a contractat organizarea primul festival al berii organizat de Bere Timisoreana si a venit la noi pentru diferite materiale promotionale: carti de vizita, fluturasi, suporturi pentru pahare cu sigla fabricii… Asa din vorba in vorba ne-a spus ca i-a parut rau ca nu s-a gandit si la un videoclip publicitar, iar acum nu mai are timp. M-am oferit sa il fac eu intr-o zi si a iesit atat de simpatic si de bun incat agentia a vrut sa lucreze numai cu noi pentru videoclipurile publicitare !
Am cumparat camera si aparatura video - nu era BETA, era S-VHS, dar pe plan local era suficient. Am facut multe videoclipuri publicitare, apoi am incheiat o intelegere cu CCI Timisoara - Directia de Targuri si Expozitii. Se organizau multe manifestari expozitionale pe vremea aceea. Eu faceam videoclipul pentru fiecare manifestare, apoi mergeam la expozitie, filmam deschiderea, imagini cu expozantii si faceam cate un filmulet al expozitiei pe care il vindeam pana la sfarsitul expozitiei. Asa avea fiecare expozant filmuletul manifestarii, ca amintire si ca reclama, plus ca ne faceam si noi reclama, mai primeam comenzi si pentru material publicitar, pentru ca il epuizau repede … dar noi eram acolo si pana a doua zi rezolvam problema.
Alegerile locale - un alt segment important de piata.

CANDIDATUL
De alegeri (cele locale) aveam foarte mult de lucru. Anii 1996 si 2000 au fost foarte buni pentru noi !!! Clientii nostri erau partidele mici si candidatii independenti, la orase si toata lumea, pentru alegerile in comune. Si asta pentru ca tirajul era mic si doar noi puteam face cate 20-30 de afise sau pliante electorale. Dar cum erau multe comune, erau foarte multi candidati, la fel si comenzile. Am avut chiar si comenzi de la candidati pentru Primaria Timisoara.
Dar acum vreau sa va povestesc altceva. In 1996 am avut un concediu de vis, la munte si la mare, aproape o luna. Si am filmat peste tot pe unde am fost. Am folosit mult din filmari pentru videoclipuri publicitare, promo-uri si atunci mi-a venit ideea unui videoclip “muzical”, de fapt o parodie electorala, un filmulet realizat in familie, la care am contribuit toti trei: CANDIDATUL. Noi am facut scenariul, textul, filmarea (cameraman a fost Andrei smile ), muzica, montajul, regia, rolul principal … A iesit binisor, i-am facut “lansare oficiala”, conferinta de presa, prezentarea a fost facuta de un candidat independent pentru Camera Deputatilor, au scris ziarele locale, ce mai… Ca la carte. Ideea a fost sa ne facem reclama si am reusit. Manifestarea a fost amplu prezentata in presa locala.
In toamna, TVR Timisoara a organizat un concurs pentru productia de televiziune destinat studiourilor locale si producatorilor independenti. Am participat si noi, cu cateva productii si am prezentat si “CANDIDATUL”… Organizatorii nu prea au stiut unde sa il incadreze – nu era nici publicitate, nici muzica, nici divertisment, nici social - dar le-a placut mult si ne-au acordat “Premiul special al juriului”.

L-am postat si pe youtube. Sa nu va asteptati la cine stie ce, dar e cu noi, facut de noi, pentru noi, cu posibilitatile tehnice din 1996:

https://www.youtube.com/watch?v=ovtfs-XgwIM

1995, 1996, 1997 – pana in toamna – cei mai frumosi ai aventurii noastre in lumea afacerilor… Apoi au urmat problemele.

_____________________
Membru fondator al PSN: Puterea Suntem Noi!
Sus In jos
http://nicuvar.wordpress.com/
aurora

avatar

Numarul mesajelor : 6983
Varsta : 68
Localizare : Hd România
Data de inscriere : 04/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Joi 23 Oct 2008, 13:46

hehe... haios video-ul

chiar daca au inceput problemele, sper sa continui povestirea.
Sus In jos
nicuvar

avatar

Numarul mesajelor : 2464
Varsta : 63
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Vin 24 Oct 2008, 12:14

Inainte de a continua povestea, am aflat de la stiri ca un buzoian a castigat un proces cu o banca pentru o suma modica, fiind doar o problema de principiu. Ceva asemanator mi s-a intamplat si mie. Tot o problema de principiu. Am vrut doar sa dovedesc ca am dreptate si lupt pentru fiecare banut castigat prin munca cinstita. Nu am lasat statul sa ma fure.

PROBLEME … CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE

Asa cum am mai spus, eu am tinut si contabilitatea si pot sa ma mandresc ca am tinut-o bine. Am avut controale de la finante in 1993, 1994 si in 1995 – doua, si totul a fost foarte bine. In primul rand, avand activitate de productie, am beneficiat de scutire la impozitul pe profit timp de 5 ani. Apoi am facut investitii masive si cheltuielile de amortizare erau mari, iar ultima miscare, in 1995, am majorat capitalul social de la 100.000 la 125.000.000 lei, tocmai pentru a constitui fondul de rezerva de 20%. Si astfel, din 1996 desi activitatea era la fel de profitabila ca si inainte, in contabilitate lucram in pierdere. Totul era perfect legal, cheltuielile depaseau veniturile si nu aveam profit.
Si a venit toamna lui 1997 cand am mai avut un control. Combinat, de la finante si de la garda financiara. Cei de la garda au plecat imediat, totul era OK. Doamnele de la finante au stat mai mult, au tot mosmondit ele pe acolo si la sfarsit au venit cu bomba: ca de fapt noi nu am avut activitate de productie, ci de prestari servicii, ceea ce insemna scutire la impozit pe profit pe un an, nu pe 5 ani si au calculat diferente la impozit din 1992 pana in 1997, cu majorari si penalizari care au ajuns de peste doua ori mai mari. Din calculele lor impozitul pe profit cu majorari cu tot a ajuns la 125 %. Deci noi in toata aceasta perioada am muncit degeaba, trebuia sa dam tot statului si sa mai venim si cu ceva bani de acasa. Degeaba le-am aratat ca in toate procesele verbale scrie ca avem productie, ele si sefii lor nu si nu, noi nu vrut sa semnam, apoi am semnat cu obiectiuni si asa am inceput lungul drum al contestarii procesului verbal. Legislatia privind societatile comerciale o stiam, dar in contencios-administrativ, civil, procedura civila nu stiam nimic. Dar am invatat ceea ce aveam nevoie suficient de repede.
In primul rand am respectat cu sfintenie termenele de depunere a obiectiunilor, contestatiei si a plangerii. Apoi fiecare afirmatie era insotita de articolul de lege. In schimb, finantele mi-au respins contestatia cu argumente de felul:
“Activitatea societatii nu este de productie pentru ca:
1. Produsele sunt de complexitate redusa.
2. Fluxul de productie este nesemnificativ.
3. Utilajele folosite in fluxul de productie sunt nereprezentative.
Din aceste motive, se respinge contestatia.”

Cu alte cuvinte, este productie dar nu este complexa, este nesemnificativa si nereprezentativa.
A urmat plangerea la minister. Pentru ca eu am respectat procedura, acelasi lucru il asteptam si din partea ministerului, care trebuia sa imi raspunda in 60 de zile. Dupa ce au trecut 90 de zile, m-am suparat, am conceput un memoriu in care am prezentat pe scurt situatia si l-am trimis peste tot, la presedintie, la ministere, la posturi de radio si televiziune, la ziare, la organizatii, peste tot. Surpriza a venit din partea lui Mihai Tatulici, pe vremea aceea la PRO TV, care m-a sunat si m-a invitat sa particip la emisiunea “Audienta nationala”, in direct cu premierul de atunci, Victor Ciorbea. Am intrat in direct, am spus ce am avut de spus – ca eu vreau doar sa imi raspunda ministerul ca sa pot merge mai departe in instanta, nu cer sa imi faca prim-ministrul dreptate. Iar primele cuvinte ale lui Ciorbea au fost: “Nu trebuie sa ii dau indicatii de ordin juridic domnului inginer, pentru ca este extrem de bine pregatit” (pai da, nevoia te invata) si nu numai ca mi-a dat dreptate, dar a si afirmat ca cei vinovati vor fi sanctionati. Nu a mai apucat sa sanctioneze pe nimeni, pentru ca dupa o saptamana a demisionat.
Totusi, in urma interventiei televizate, mi-a raspuns destul de repede ministerul, dar a facut o miscare “interesanta”: ne-a anulat pe baza prescriptiei cea mai mare parte din suma datorata, dar au mai ramas 2,5 milioane plus majorari pentru ca totusi nu avem activitate de productie deoarece nu avem hala industriala, personal specializat angajat, pod rulant !!! Dar nu am renuntat si am mers mai departe.
De aici incolo a fost simplu. Asa cum am mai spus, aveam multi prieteni avocati si am mers la ei sa ma reprezinte la Curtea de Apel. Au fost foarte simpatici si mi-au spus ca nu au cum sa ma ajute ei cand insusi premierul a spus ca sunt foarte bine pregatit. M-au asigurat ca nu voi avea probleme. Asa a si fost, am solicitat si o expertiza tehnica si am castigat, cu cheltuieli de judecata.
Finantele au depus recurs si asa am ajuns si la Curtea Suprema. M-am dus si acolo iar cand s-a citit apelul si am spus “Prezent”, surpriza tuturor a fost atat de mare, nu numai pentru ca m-am prezentat, cat mai ales pentru suma in cauza. Toate lumea se judeca pe miliarde, eu m-am prezentat pentru doua milioane si jumatate. Presedintele completului a fost intr-o buna dispozitie si efectiv am stat la taclale, m-a intrebat cum am facut stampilele, felicitarile, videoclipurile si gata … Am primit Decizia: se respinge recursul finantelor ! Definitiva si irevocabila. Arhitecta si inginerul au castigat razboiul cu finantele.
Totusi, dupa atata bataie de joc, ne-am saturat si am ajuns la concluzia ca putem sa facem acelasi lucru ca asociatie familiala, nu neaparat ca SRL (pentru ca nu aveam angajati), iar contabilitatea este mult mai simpla. Si in 2001 am cesionat societatea unui tanar avocat dornic de afirmare care a fost atras in primul rand de biroul elegant amplasat foarte aproape de Tribunal.
In perioada 2004-2007, din cauza unor probleme serioase de sanatate pe care le-am avut eu, am facut o pauza. Apoi ne-am retras. Dar si dupa ce am cesionat-o, am mai avut probleme cu firma. Alta data. Very Happy

_____________________
Membru fondator al PSN: Puterea Suntem Noi!
Sus In jos
http://nicuvar.wordpress.com/
nicuvar

avatar

Numarul mesajelor : 2464
Varsta : 63
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Sam 25 Oct 2008, 12:40

Am mai scris in ultimul episod al aventurii noastre in afaceri despre procesul cu finantele. Dar problemele noastre nu s-au terminat atunci. Am mai avut.
Ultimul control al finantelor din 25.09.1997 a fost intocmit cu incalcarea prevederilor legale am exercitat toate caile de atac prevazute de lege si am obtinut anularea acestuia printr-o sentinta definitiva si irevocabila a Curtii Supreme de Justitie.

In ianuarie 2001 am hotarat cesionarea partilor sociale si retragerea noastra din societate in favoarea unui avocat si a sotiei sale, expert contabil, schimbarea asociatilor, administratorilor, sediului, denumirii societatii si a obiectului principal in activitati de contabilitate, consultanta in domeniul fiscal. La acea data am predat toate documentele societatii, inclusiv cele de evidenta contabila si programul de contabilitate pe dischete. In ianuarie 2001 am semnat si o declaratie prin care ne asumam orice debite ar exista pana la data semnarii documentelor. Am semnat acea declaratie pentru ca stiam ca totul este corect si legal.
In 2003 societatea a fost controlata de 2 ori de organele fiscale. Finantele nu au uitat ca au pierdut procesul cu noi si s-au razbunat pe noii asociati. Ambele controale nu tin cont de faptul ca PV 1/1997 este anulat, retin sume stabilite de acesta si incalca prescriptia de 5 ani.
La primul control, pentru ca doamna expert contabil nu a stiut timp de peste 2 ani sa foloseasca programul de contabilitate, a prezentat documente incorecte si incomplete si a fost obligata sa refaca documentatia contabila. A refacut incorect si incomplet documentele de evidenta contabila, folosind un program incompatibil cu activitatea de productie. Aceste acte incorecte si incomplete le-a prezentat societatea la al doilea control iar fiscul nu a tinut cont de faptul ca procesul verbal din 1997 este anulat, porneste de la sume stabilite de acesta, adauga majorari de peste trei ori mai mari si cheltuieli de reclama peste cota admisa, cand noi tocmai aceasta am obtinut prin sentinta - scutire la impozitul pe profit. Si a obligat societatea sa plateasca peste 25 de milioane.
In data de 9 iulie 2003 dl. avocat s-a prezentat la domiciliul nostru si ne-a inmanat o notificare (prin care ne-a som sa platim cele 25 de milioane) si documentele de control. I-am spus ca voi studia documentele si ii voi trimite un raspuns.
Am studiat documentele, am observat ca sunt incalcari ale prevederilor legale si, in raspunsul trimis in 10 iulie, l-am atentionat ca se impune depunerea unei contestatii, respectand procedura si termenele legale. Acest lucru il putea face doar ei, deoarece administratorul reprezinta societatea in raporturile cu tertii. Prin cesionarea partilor sociale, noi am pierdut orice calitate in cadrul societatii si nu mai puteam face nimic, dar ii puteam ajuta la formularea contestatiei, avand deja experienta unui proces cu finantele.

Insa avocatul, inainte de a primi raspunsul nostru la notificare, a achitat sumele impuse in procesul-verbal din 2 iulie. Raspunsul nostru l-a primit in data de 11 iulie. Mai avea timp pana in 17 iulie sa depuna contestatie. In schimb, desi avea toate motivele sa o faca, a lasat sa treaca cele 15 zile si astfel a decazut din drepturi, intorcandu-se asupra noastra prin actiunea in pretentii introdusa in 29.07.2003 la Judecatoria Timisoara.
Sumele stabilite de organele fiscale nu pot constitui debite la societatea comerciala decat in masura in care de la data intocmirii actelor respective se utilizeaza caile de atac prevazute de lege. Reclamanta avea obligatia sa conteste procesele-verbale, sa astepte solutionarea si abia dupa ce ar fi obtinut o hotarare definitiva si irevocabila, sa introduca actiune in regres in contradictoriu cu noi, iar noi ne-am fi conformat fara discutii. Directia Finantelor Timis, Ministerul Finantelor sau instanta de contencios administrativ puteau sa admita contestatia reclamantei in totalitate, in parte sau sa o respinga, iar documentul ar fi fost legal si definitiv.

Actiunea a fost introdusa in 29.07.2003 si am primit termen pentru 15 septembrie. Am formulat intampinare, prin care am cerut si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis, invocand dispozitiile C.pr.civ. conform caruia procesele si cererile in materie comerciala se judeca in prima instanta de Tribunal.

Initial, cererea ne-a fost respinsa, cauza s-a si judecat, pentru ca la urma surpriza: Prin sentinta civila nr…. instanta a admis exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Timisoara si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis.

Si astfel am ajuns la Tribunal. Tribunalul a retinut corect ca sumele stabilite de organele fiscale nu pot constitui debite inregistrate la societatea comerciala decat in masura in care de la data intocmirii se utilizeaza caile de atac prevazute de lege si ca desi litigiul este de natura comerciala si evaluabil in bani, reclamanta nu a depus la dosar dovada indeplinirii concilierii directe cu paratii. Dar in motivarea sentintei, desi respinge actiunea si ne da castig de cauza, retine gresit unele aspecte care au fost folosite ulterior ca motive de casare.

De aici a urmat o intreaga tevatura. Reclamanta a depus apel la Curtea de Apel Timisoara, aceasta a considerat ca este recurs si a trimis-o la Inalta Curte de Casatie si Justitie care a retrimis-o la Curtea de Apel. Aceasta a admis recursul si a casat sentinta tribunalului tocmai datorita motivarii gresite si a trimis-o la Judecatorie pentru rejudecare.

Deci am luat-o de la capat. Aici lucrurile s-au schimbat. Am dat peste o judecatoare care nu a inteles nimic sau nu a vrut sa inteleaga. Aceasta a admis partial cererea reclamantei, cu motivare de genul:
Sustinerea paratilor in sensul ca sumele prevazute in procesele verbale nu le datoreaza intrucat au in vedere obligatii stabilite printr-un proces-verbal pe care Curtea Suprema de Justitie l-a anulat nu poate fi retinuta de instanta. Astfel fiind instanta constata ca in chiar procesul-verbal intocmit la data de 02.07.2003 se precizeaza ca ultima verificare privind obligatiile fiscale a fost facuta de organele de control ale AF Timisoara conform PV 1/25.09.1997, iar constatarile si masurile stabilite au fost aduse la indeplinire.“

Deci procesul verbal al administratiei financiare poate anula o decizie a curtii supreme.

Si in continuare:
Instanta retine ca paratii prin neindeplinirea obligatiilor legale pentru perioada in care au fost administratorii acesteia au pagubit societatea iar actiunea societatii in contradictoriu cu acestia este intemeiata.

Face aceste afirmatii fara a aduce niciun temei legal. Si a admis in parte actiunea reclamantei. Eu cred ca a admis actiunea inca inainte de a incepe procesul si fara a tine cont de probe, avand in vedere hotararea de la dosar de la ultimul termen: obliga paratii la plata sumei de _______ reprezentad _______. Adica sa plateasca ceva, nu conteaza cat, nu conteaza pentru ce, dar sa plateasca.

Recursul l-am scris pe 10 pagini. Am raspuns punct cu punct la cele scrise in sentinta si am atins toate aspectele, in amanunt. Spre surprinderea mea, presedinta completului l-a citit in intregime si a inteles ca avem dreptate. Dupa mai multe termene si peripetii (din complet a facut parte un judecator care a mai judecat in cauza - chiar cel de la tribunal cu motivarea gresita - si a trebuit sa fie schimbat) am castigat. Instanta a admis recursul si a respins actiunea in totalitate. Definitiv si irevocabil. De data aceasta impotriva unui avocat. Care, culmea, vazand nu se descurca, la recurs a angajat un alt avocat sa il reprezinte.
Si cu asta basta. N-am mai avut astfel de probleme.

_____________________
Membru fondator al PSN: Puterea Suntem Noi!
Sus In jos
http://nicuvar.wordpress.com/
Karima
MODERATOR
avatar

Numarul mesajelor : 1731
Data de inscriere : 25/08/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Sam 25 Oct 2008, 14:49

Foarte interesante unele informatii din povestea ta.Ca o concluzie eu cred ca totusi cine-si cunoaste drepturile are multe sanse sa castige in orice fel de proces,chiar si imotriva statului.
Si cel mai frumos este cand totul se termina cu bine.
Sus In jos
aurora

avatar

Numarul mesajelor : 6983
Varsta : 68
Localizare : Hd România
Data de inscriere : 04/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 01:43

Nicule, si acum, ce faceti? Ca pana la penzieeeeeeeeeeeeeeeeeee
Sus In jos
abbilbal

avatar

Numarul mesajelor : 17567
Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania
Data de inscriere : 28/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 03:26

Mintea mea a "tâmpit" si refuză să-și mai aducă aminte ce a fost la sfârșitul anului 2003 când m-am hotărât să las firma să-și continue alumecarea pe topoganul falimentului. Atunci am primit pumni de la oameni la care mă așteptam mai puțin, și am fost ajutat de oameni pe care până atunci nu i-am cunoscut. Puse una peste alta, am reușit să ies din hățișul labirintului în care am intrat fără voia mea dar de bună voie. Atunci am căpătat încredere în Dumnezeu și în puterea Lui, atunci am învățat cum să cred în Dumnezeu, iar acum, scriind aceste rânduri lipsite de valoare, am ajuns la concluzia că felul în care credem în Dumnezeu nu ests un specific al religiei din care facem parte, ci este un specific al nostru, al fiecăruia dintre noi și nu se potrivește de la unul la altul. Discuțiile ce le purtăm pe orice domeniu sunt doar un simplu schimb de opinii, un schimb de vorbe din necesitatea schimbului de vorbe pentru că în rest, fiecare merge orbește pe drumul lui. În tot ce am făcut până acum și tot ce fac de acum înainte nu am avut și nu voi avea nici cel mai mic merit. Am făcut ce am gândit și gândul nu a fost al meu. Voi face tot ce voi gândi și nici de acum în colo gândul nu este al meu. Menirea mea este doar aceea să fac ce gândesc, chiar dacă uneori fac fără tragere de inimă ceea ce fac. Dar fac, pentru că aia gândec că trebuie făcut.

_____________________
Noa, seeerbus drajilor!
.......BLOG PERSONAL
Sus In jos
Emil Condor

avatar

Numarul mesajelor : 22418
Varsta : 59
Localizare : mereu cu voi
Data de inscriere : 23/08/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 03:57

Ce mi-a plăcut mesajul tău! L-am citit de două ori.
Sus In jos
abba

avatar

Numarul mesajelor : 677
Varsta : 59
Localizare : Neaparat pe langa Dunare...
Data de inscriere : 03/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 08:16

Îhî! Ai dreptate, Onorabbilule! Și eu cred la fel, deși mă încearcă de multe ori tentația de a face exact împotriva gândului dintâi!
Sus In jos
cactus
Trecut în nefiintă :(
avatar

Numarul mesajelor : 3260
Localizare : Paradis
Data de inscriere : 26/08/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 08:22

Abby - tu vinzi contoare ???

_____________________
"Să muriți bine " (Băsescul )

Dacă cineva ți-a făcut un
rău, nu căuta să te răzbuni. Așază-te pe malul râului și în curând îi
vei vedea trecând cadavrul. (Lao Ti)
Sus In jos
abbilbal

avatar

Numarul mesajelor : 17567
Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania
Data de inscriere : 28/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 08:39

@abba a scris:
Îhî! Ai dreptate, Onorabbilule! Și eu cred la fel, deși mă încearcă de multe ori tentația de a face exact împotriva gândului dintâi!

Păi tu vecină, da și tentația asta tot de la un gând se trage. Nu de la primul , ci de la al doilea.

_____________________
Noa, seeerbus drajilor!
.......BLOG PERSONAL
Sus In jos
abbilbal

avatar

Numarul mesajelor : 17567
Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania
Data de inscriere : 28/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 08:50

@cactus a scris:
Abby - tu vinzi contoare ???

Țăpușe, mintea mea este în stadiul prezentat mai sus și nu pricepe întrebarea. Contoarele-s de mai multe feluri. Pentru inteligență te adresezi milițienilor, pentru apă te adresezi aparilor, pentru corent, corentarilor, pentru ilectrică, ilectrarilor. Io la gară nu vându-i contoare că țânui de 6 la sectoru bagă chiatră-n ștrec, până nu falimentai firma făcui chipuri la unu și la altu, mai vândui și gresie iar acu m-am oprit să vând povești, fără contoare vezi bine, că doar no-i taxa-o chiar pe Puiu Mic. Așa că tu la ce contoare te referi ? Chiar nu pricep întrebarea.
Înțap-o mai pe directă.

_____________________
Noa, seeerbus drajilor!
.......BLOG PERSONAL


Ultima editare efectuata de catre abbilbal in Dum 26 Oct 2008, 08:53, editata de 1 ori
Sus In jos
cactus
Trecut în nefiintă :(
avatar

Numarul mesajelor : 3260
Localizare : Paradis
Data de inscriere : 26/08/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 08:52

@abbilbal a scris:
@cactus a scris:
Abby - tu vinzi contoare ???

Țăpușe, mintea mea este în stadiul prezentat mai sus și nu pricepe întrebarea. Contoarele-s de mai multe feluri. Pentru inteligență te adresezi milițienilor, pentru apă te adresezi aparilor, pentru corent, corentarilor, pentru ilectrică, ilectrarilor. Io la gară nu vându-i contoare cî țânui de sectoru bagă chiatră-n ștrec, până nu falimentai firma făcui chipuri la unu și la altu, mai vândui și gresie iar acu m-am oprit să vând povești, fără contoare vezi bine, că doar no-i taxao chiar pe Puiu Mic. Așa că tu la ce contoare te referi ? Chiar nu pricep întrebarea.
Înțap-o mai pe directă.

Contoare de apa calda-rece si repartitoare de costuri de incalzire... nu-sh de ce am avut impresia asta...

_____________________
"Să muriți bine " (Băsescul )

Dacă cineva ți-a făcut un
rău, nu căuta să te răzbuni. Așază-te pe malul râului și în curând îi
vei vedea trecând cadavrul. (Lao Ti)
Sus In jos
abbilbal

avatar

Numarul mesajelor : 17567
Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania
Data de inscriere : 28/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 08:58

@cactus a scris:
@abbilbal a scris:
@cactus a scris:
Abby - tu vinzi contoare ???

Țăpușe, mintea mea este în stadiul prezentat mai sus și nu pricepe întrebarea. Contoarele-s de mai multe feluri. Pentru inteligență te adresezi milițienilor, pentru apă te adresezi aparilor, pentru corent, corentarilor, pentru ilectrică, ilectrarilor. Io la gară nu vându-i contoare cî țânui de sectoru bagă chiatră-n ștrec, până nu falimentai firma făcui chipuri la unu și la altu, mai vândui și gresie iar acu m-am oprit să vând povești, fără contoare vezi bine, că doar no-i taxao chiar pe Puiu Mic. Așa că tu la ce contoare te referi ? Chiar nu pricep întrebarea.
Înțap-o mai pe directă.

Contoare de apa calda-rece si repartitoare de costuri de incalzire... nu-sh de ce am avut impresia asta...

Contoare de care te interesezi se vând la firma unde lucră mama Puiului Mic și au așa ceva spre vânzare.

_____________________
Noa, seeerbus drajilor!
.......BLOG PERSONAL
Sus In jos
cactus
Trecut în nefiintă :(
avatar

Numarul mesajelor : 3260
Localizare : Paradis
Data de inscriere : 26/08/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 09:09

aha; am priceput; ca io lucru la firma care le face... oh da! Intr-o poza am vazut un calendar de aia te-am intrebat..

_____________________
"Să muriți bine " (Băsescul )

Dacă cineva ți-a făcut un
rău, nu căuta să te răzbuni. Așază-te pe malul râului și în curând îi
vei vedea trecând cadavrul. (Lao Ti)
Sus In jos
abbilbal

avatar

Numarul mesajelor : 17567
Localizare : Cetatea Bălgrad, Transilvania
Data de inscriere : 28/09/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 09:25

@cactus a scris:
aha; am priceput; ca io lucru la firma care le face... oh da! Intr-o poza am vazut un calendar de aia te-am intrebat..
Da, ai văzut o poză făcută fa firma Recea, filială a firmei din Târgu Mureș. Și pentru asta ți-am spus că dacă vrei pun o vorbă bună.

Da tu ce pricepuși ? Că lucri la firma care le face? Până acum nu băgași de seamă unde lucri ?

_____________________
Noa, seeerbus drajilor!
.......BLOG PERSONAL
Sus In jos
cactus
Trecut în nefiintă :(
avatar

Numarul mesajelor : 3260
Localizare : Paradis
Data de inscriere : 26/08/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 09:41

@abbilbal a scris:
@cactus a scris:
aha; am priceput; ca io lucru la firma care le face... oh da! Intr-o poza am vazut un calendar de aia te-am intrebat..
Da, ai văzut o poză făcută fa firma Recea, filială a firmei din Târgu Mureș. Și pentru asta ți-am spus că dacă vrei pun o vorbă bună.

Da tu ce pricepuși ? Că lucri la firma care le face? Până acum nu băgași de seamă unde lucri ?

Nu prea.... :roflmao: O sa-ti arat intr-o zi unde lucru...

_____________________
"Să muriți bine " (Băsescul )

Dacă cineva ți-a făcut un
rău, nu căuta să te răzbuni. Așază-te pe malul râului și în curând îi
vei vedea trecând cadavrul. (Lao Ti)
Sus In jos
nicuvar

avatar

Numarul mesajelor : 2464
Varsta : 63
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 11:09

@aurora a scris:
Nicule, si acum, ce faceti? Ca pana la penzieeeeeeeeeeeeeeeeeee

Asta e alta poveste. Mai delicata. Altfel de poveste pe care nu am spus-o nimanui, pe niciun alt forum, nici pe blogul meu. Dar aici am intalnit oameni care sigur o vor intelege. O voi scrie in curand. Nu prea stiam unde sa o postez, ca la divertisment nu merge. Cred ca la sanatate.
Pana atunci, va spun ca o mare parte din veniturile actuale sunt din dobanzile la produsele de economisire despre care am vorbit. Am avut intelepciunea sa nu aruncam banii pe fereastra si sa-i punem deoparte. De exemplu, masina pe care o avem este o Dacie 1310 TLX pe care am ingrijit-o si care merge foarte bine. As fi avut bani suficienti pentru o masina noua, mai scumpa, dar pentru ce avem noi nevoie acum, Dacia face fata foarte bine.
In schimb, l-am ajutat pe Andi sa isi cumpere un Ford Focus si un teren unde sa isi construiasca o casa.

_____________________
Membru fondator al PSN: Puterea Suntem Noi!
Sus In jos
http://nicuvar.wordpress.com/
nicuvar

avatar

Numarul mesajelor : 2464
Varsta : 63
Localizare : Timisoara
Data de inscriere : 16/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 12:06

@nicuvar a scris:

Asta e alta poveste. Mai delicata. Altfel de poveste pe care nu am spus-o nimanui, pe niciun alt forum, nici pe blogul meu. Dar aici am intalnit oameni care sigur o vor intelege. O voi scrie in curand. Nu prea stiam unde sa o postez, ca la divertisment nu merge. Cred ca la sanatate.

Acum stiu voi posta povestea. La Popasul meu.

_____________________
Membru fondator al PSN: Puterea Suntem Noi!
Sus In jos
http://nicuvar.wordpress.com/
bulache
Trecut în nefiintă :(
avatar

Numarul mesajelor : 616
Data de inscriere : 18/10/2008

MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   Dum 26 Oct 2008, 14:12

Zi pe scurt ca la ContorZenner
oh da!
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Aventura noastra in afaceri   

Sus In jos
 
Aventura noastra in afaceri
Sus 
Pagina 1 din 2Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
LUMINA LUMII :: ECONOMIE :: AFACERI-
Mergi direct la: