Pace!
 
AcasaFAQCautareMembriInregistrareConectare
__Nu sta in poartă, intră!__
Dum 24 Aug 2008, 20:37 Scris de Administrator

VIZITATORII au si ei o sansă de a posta pe acest Forum.
Doar pe acest topic - cine doreste acces la restul Forumului trebuie să se înregistreze.

Ca membri puteti avea acces total la subforumuri ce nu sunt afisate vizitatorilor, cum ar fi Muzică, Politică, Popasuri si altele.

Comentarii: 258
Ultimele subiecte
» ION
Vin 19 Oct 2018, 19:29 Scris de Anahoret

» Invatamant
Mier 03 Oct 2018, 14:23 Scris de zaraza26

» Știri muzicale
Mar 02 Oct 2018, 21:11 Scris de ostrovna

» ANUNTURI
Mar 02 Oct 2018, 21:09 Scris de ostrovna

» Subiectul zilei
Lun 01 Oct 2018, 15:11 Scris de zaraza26

» Traditia ortodoxa
Lun 01 Oct 2018, 08:05 Scris de Ciprian

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Dum 30 Sept 2018, 12:33 Scris de dolion

» CUVINTE DE FOLOS (III)
Dum 30 Sept 2018, 12:26 Scris de dolion

» Eternul feminin
Mier 29 Aug 2018, 01:28 Scris de Ciprian

» ENGLISH
Mar 21 Aug 2018, 12:37 Scris de zaraza26

» Politica se face cu... caricaturi
Joi 09 Aug 2018, 14:10 Scris de zaraza26

» Limba română
Sam 04 Aug 2018, 21:22 Scris de Anahoret

» STIRI SOCIALE
Vin 20 Iul 2018, 11:10 Scris de zaraza26

» MAXIME, CUGETĂRI...
Dum 15 Iul 2018, 04:42 Scris de Ciprian

» BANCURI
Joi 12 Iul 2018, 18:29 Scris de Ion

» Vorbe de duh spuse de un cinic
Dum 08 Iul 2018, 09:50 Scris de dolion

» CAMERA DE WHISKY
Sam 07 Iul 2018, 18:08 Scris de Anahoret

» Chestii funny
Mar 03 Iul 2018, 11:11 Scris de zaraza26

Cuvinte-cheie
maxime Limba muzica_traditionala comment-143 brasov Literatura Când Popasul padure Patapievici 23 sibiu 1918 curiozitati google istorie romana problema reclame bancuri internet mediu politica drumetie taieri 1
Octombrie 2018
LunMarMierJoiVinSamDum
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
CalendarCalendar
Top postatori
dolion
 
Emil Condor
 
abbilbal
 
ostrovna
 
zaraza26
 
Anahoret
 
aurora
 
Cristina
 
Ion
 
zuum
 
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 

 


Rechercher Cautare avansata

Distribuiți | 
 

 POPASUL DOLION (III)

In jos 
Mergi la pagina : 1, 2, 3 ... 13 ... 26  Urmatorul
AutorMesaj
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: POPASUL DOLION (III)   Mier 25 Mai 2011, 12:45

Se spune despre Fănuș Neagu că, la debutul fulminant al lui Florin Răducioiu la Dinamo, întrebat de un gazetar sportiv ce părere are despre fostul atacant al Naționalei, acesta a răspuns sec, în spiritul vinului său preferat: "Un dobitoc! Îi place vinul dulce!". Replica n-a putut apărea în ziarele vremii, din cauza cenzurii, dar s-a transmis oral. La fel ca altă maximă a maestrului devenită între timp un laitmotiv atât al boemei bucureștene cât și al bețivilor de cartier. Cuvintele ieșite din gura, atât de costisitor antrenată de pahare, a ultimului mare boem al generației sale, au sunat hâtru și la obiect: "Un vin trebuie să aibă cinci calități: "Să fie alb, sec, rece, mult și gratis!".
Acum, când s-a ridicat de la masă definitiv și a plecat dincolo de nisipurile lumii noastre, țăranul cu școala vieții din Brăila n-a mai lăsat niciun bacșiș.

Generalul sovietic și apa de la budă

O cârciumă a scriitorilor nu mai este, dar, dacă ar fi, ar trebui ca un salon să-i poarte numele. Multe din replicile sale antologice acolo le-a rostit. După ’89, alte localuri celebre l-au avut client pe scriitor.
Dan Niculescu, fostul patron al legendarului "Șarpele roșu", cârciuma boemei artistice a anilor ’90, își aduce aminte: "Era plin de bancuri și de nerv. Un conviv extraordinar plin de simțul umorului. Un om din vechea gardă! Da’ nu venea cu frecvență, n-a fost un permanent!", povestește bătrânul crâșmar, care i-a fost și coleg de platou la filmarea "Crucii de piatră", peliculă în care Fănuș Neagu joacă rolul unui general sovietic venit în inspecție la un bordel din Dudești.
De azi, scriitorul joacă în altă piesă. Alături de alți mari convivi celebri: Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache. Acum aproape 20 de ani, pe când era directorul Teatrului Național din București, mai cobora seara într-o cârciumioră din spatele teatrului. Îi spunea "La Premiera". La o masă era Dinică, beat chior. Un tânăr reporter al Evenimentului zilei, aflat la debutul carierei, se prezintă și încearcă să-i ia o declarație: "«Sunt reporter la..». «Ce ești tu?». «Reporter...»". Răspunsul e șocant: "Ești un c...t!". Reporterașul se pierde... Maestrul Fănuș, de la o masă alăturată, îl scoate din hazna: "Las’, bă, băiete, după toți se trage apa!".

Dinescu: "M-a angajat portar la Asociația Scriitorilor"

Mircea Dinescu l-a cunoscut în 1967, când a ajuns la Luceafărul: "Fănuș era șef de secție și m-a simpatizat din prima. Toată lumea scria ca Nichita și eu aveam un stil mai clasic. Fiind amândoi din Bărăgan, m-a considerat de-al lui, de-al câmpiei. Făcea parte din generația de aur, venită în București cu valize de lemn. Au locuit prin subsolurile Bucureștilor, ca și mine, că io sunt ultimul din epoca lor...", nu se abține prietenul marelui dispărut să vorbească mai mult despre el însuși.
"Nu eram niciunul băieți de oraș. Așa s-a întâmplat că am fost angajat la Asociația Scriitorilor din Capitală. Unde era el secretar. Pe post de portar, că numai acolo era gaură! Cât despre șprițuri, au fost destule...", e discret poetul.

Criticul literar Ștefan Agopian îl caracterizează postmortem: "E ultimul mare boem din generația sa. Nici nu știu cum a rezistat atât...".

Cristoiu: "Fănuș Neagu e părintele meu în proză"

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că prima sa proză a fost publicată în "Luceafărul", iar decizia a fost luată de Fănuș Neagu. "Eram student la Cluj, prin anii ’60 -’70. Am trimis un text sub pseudonimul Ion Sireteanu la redacția Luceafărul, unde era șef Fănuș Neagu. Am primit un răspuns prin care eram chemat la București să vorbim despre textul meu. M-am urcat în trenul de noapte și am ajuns în București", își amintește jurnalistul.
Din păcate n-a reușit să-l întâlnească pe Fănuș Neagu și s-a întors. "Eram convins că textul nu va fi publicat. În numărul următor, fără să știe cine e Ion Sireteanu, a fost publicat. A însemnat mult, o încurajare și o confirmare a talentului meu", povestește Cristoiu. Jurnalistul i-a mărturisit întâmplarea lui Fănuș Neagu după 1989.

Alex Ștefănescu: "După ’90, Fănuș n-a mai fost la modă!"

Fănuș Neagu rămâne în istoria literarturii române ca autor al unui stil, spune criticul literar Alex Ștefănescu.
"Opera sa este un stil. A folosit limba română cu virtuozitate și fior liric. Este poate ultimul boem al vieții noastre literare. Modul său de a fi liber, pitoresc, malițios i-a intimidat și pe demnitarii comuniști. Fănuș a reușit să învingă de multe ori cenzura prin faptul că i-a cucerit, i-a intimidat sau i-a uimit pe reprezentanții regimului. După ’90, a rămas el însuși, dar n-a mai fost la modă!"

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Mar 31 Mai 2011, 06:26

Astazi sunt bun de cinste, implinesc doi ani de forum, de ziua lui Emil! I-am spus eu lui ca nu voi mai uita ziua lui de nastere! Asa ca, va astept la chef; poate il fac impreuna cu Emil, impartim cheltuielile la doi!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Sam 04 Iun 2011, 17:07

Nu vi se par cunoscute aceste tehnici? E clar ca ai nostri sunt bine scoliti...
Cititi-le cu atentie si vedeti cum ni se aplica ceas de ceas. Macar sa constientizam ca suntem manipulati si tot este ceva.

Dezvăluiri:

Cele 10 strategii de manipulare a maselor


A cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie!!!
Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masa. Evreu si de sensibilitate anarhista, semnase o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson. Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine.” Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, în primul rând, strategia diversiunii.
Strategia diversiunii consista în deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarâte de elitele politice si economice, printr’un potop continuu de distractii si de informatii neînsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o îndura poporul nostru.

Zece strategii de manipulare a poporului nostru:

1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici "un timp pentru gândire" scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.
Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”.
Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.
O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’,obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.
Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.
Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.
A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.
A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea.
A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie !

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.
Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Lun 13 Iun 2011, 17:36

Cine a fost Mihai Cârciog?

În anul 2007, la 15 ani de la fondarea ziarului "Evenimentul zilei" și la 17 ani de la înființarea societății Expres SRL, Mihai Carciog a acordat primul interviu (articol publicat în noiembrie 2007, republicat in 12 iunie 2011):

Evz: În 1990, când ați început să investiți în presă, știați ce înseamnă un "mogul"?
Mihai Cârciog: Nu, și nici acum nu știu ce ar putea sa însemne. Din punct de vedere filologic, termenul nu avea semnificațiile care sunt astăzi. Pe vremea aceea se folosea boss, șef, altele.

Cum v-a prins Revoluția?

Aveam o cameră de luat vederi și filmam în stradă, în locurile fierbinți, unde se trăgea. Filmele respective i le dădeam unei vecine care lucra la TVR, doamna Crețulescu. Ea le ducea și apăreau pe ecrane. Una dintre imagini era cea cu porumbelul împușcat, dacă vă mai aduceți aminte.

Când v-ati gândit la o afacere?

M-am gândit că știu să organizez o publicație, pentru că asta am făcut și înainte. Atunci era momentul, să o fac nu sub emblema unei instituții, ci sub a mea. Mi-am dat demisia de la revistă chiar înainte de Crăciun, spunând că vreau să fac acest pas și să lansez o publicație.

V-ați gândit cu cine veți lucra?

Am avut mai multe variante. Îmi plăcea foarte mult cum scria Cornel Nistorescu. Citeam reportajele lui din "Flacăra", dar nu-l cunoșteam personal. Îmi spusese un prieten, Gheorghe Tomozei, Dumnezeu să-l odihnească, că într-adevar este un băiat foarte talentat. Am dat sfoară în țară: cine îl cunoaște pe Nistorescu să-i spună. Dacă îl interesează, să mă contacteze, că aș vrea să colaborăm.

Când ați vorbit cu Nistorescu prima dată?

În ianuarie 1990. M-a sunat, m-am prezentat, i-am spus unde locuiesc, l-am invitat la mine, am stat de vorbă. N-am avut o discuție amplă. A rămas că el este redactor-șef, am stabilit un salariu...

Cât?

Dacă-mi aduc aminte, a rămas surprins că i-am propus 25.000 de lei pe lună. Cam de cinci ori salariul unui director din timpul comunismului. Când am mers la primărie să ne înregistrăm, i-am oferit și procente din afacere. I-am spus celui care nota: "acționar Cârciog Mihai - 70%"... Și atunci Nistorescu a zis "eu nu știam că mai ai un partener, nu merg mai departe fără să știu". Iar eu am adăugat "și Cornel Nistorescu - 30%".

Ce așteptați atunci de la presă?

În primul râd să facem o presă care să fie îndrăgită de cititori și care să contribuie cât mai eficient la traversarea acelei perioade de trecere de la o societate comunistă la una liberă.

V-ați gândit că ies și bani?

Bineînteles. Eram convins, pentru că toate publicațiile pe care le-am făcut la Uniunea Scriitorilor fuseseră rentabile, că dacă fac un lucru bun, vor veni și satisfacțiile financiare. Dar, în principal, îmi doream să fac o mare societate de media.

De unde au venit banii?

Schema mea era foarte simplă. Oamenii care distribuiau presa comunistă aveau încredere că se vinde ceea ce fac. Am aranjat cu ei ca atunci când tiparesc primul numar, în 300.000 de exemplare, să-mi achite jumătate din tiraj. 300.000 de exemplare ori 3 lei, cât costa, însemnau 900.000 de lei. Ei mi-au dat 500.000, cu care am plătit tipografia, care a costat 70.000 și de acolo am început să funcționam.

Cornel Nistorescu vorbea într-un editorial și de unchiul dv. din Anglia, despre care se știa doar că era "un om misterios care finanteaza revistele «Expres»".

Nu, el nu m-a ajutat la finanțarea revistei "Expres"

Povesteste că a fost la el, la Londra.

Da, am fost acolo. Într-adevăr, mi-a dat câteva sute de lire sterline cu care am cumpărat primele reportofoane, care erau ultimul răcnet atunci. Și a fost alături și sufletește. Dar, practic, bani de la el nu au intrat în societate.

Cum a venit numele "Expres"?

Stând de vorbă cu Cornel Nistorescu și cu sotia lui de atunci, Monica. Ea a propus "Expres", si noi am spus "bine". Consider că, orice nume folosești, trebuie să faci din el renume.

"EVENIMENTUL ZILEI" A DEVENIT UN DROG

Când v-ați gândit prima dată la un cotidian?

În societatea Expres lucrau foarte mulți ziariști cunoscuți și care, în general, păreau incompatibili. Pe același coridor erau Cornel Nistorescu, Nicolae Cristache, Ilie Șerbanescu, Radu Budeanu, Ion Cristoiu, Alina Mungiu, Dan Mucenic, George Pruteanu.
Erau mulți și toți simțeau nevoia să se exprime zilnic. Evenimentele aveau o derulare încât abordarea lor săptămânală era deja tardivă în unele situații. Știrile și evenimentele deveneau perisabile. Se simțea nevoia de un cotidian. Analizând, îmi dădeam seama că nu se mai făcuse nimic nou în domeniul presei cotidiene. Nu se făcea o presa vie și care să atragă cititorii și să-i determine să cumpere ziarul. Am tot insistat să facem cotidian.

Când se întâmpla asta?

În 1992, dar încă din 1991 mă gândeam. Cornel Nistorescu spunea că o să pierdem bani și, în final, a zis că se retrage. Dacă vrem să facem un cotidian, să-l facem fără el. Cristoiu simțea nevoia unui cotidian, dar îi era frică. El era director la o revistă de mare succes, "Expres Magazin", avea gloria asigurată și nu-i venea să-și riște poziția cu un eventual eșec. Eu tot insistam și îi explicam că n-are cum să aibă un eșec, că e cel mai bine pregătit și talentat pentru treaba asta. Tot îi inoculam încredere, atâta timp cât este un ziar nou, care revoluționează presa, cu titlu, supratitlu și bumbi, pe care să poți să-l parcurgi, să-l poti citi în metrou.
Așa a reieșit din discutiile noastre: materiale scurte, cu idei clare și cu lucruri senzaționale. EVZ a devenit un drog. Erau soț și soție care nu aveau răbdare să cumpere unul ziarul și să-l citească pe rând. Îl cumpărau amândoi, pentru că devenise un drog.

Ați stabilit un set de reguli pe care să le respecte ziarul?

Da. Patronatul nu se băga în publicație și în conținut, nu se spune decât adevărul, nu se influențează cu nimic, nimeni nu are dreptul să modifice o știre. Atunci, agențiile erau la început și informarea se făcea de către noi. Erau foarte mulți reporteri, care umblau de dimineață până seara ca să aducă știri.
Ne-am asigurat de o dotare de vârf în epoca respectivă. Aveam walkie-talkie, aveam un fel de telefoane mobile pe vremea aia, acum 15 ani, care descurajau concurența. Noi am avut dotările încă de la început și redactorii noștri aveau sentimentul superiorității, ai supremației, că sunt cei mai tari și cei mai buni.

Cât costa ziarul, la început?

Dacp-mi aduc bine aminte, trei lei. Era prețul pâinii.

De ce ați ales acest reper?

Era cel economic și mi se părea și cel firesc. Erau perioade când simțeam nevoia să scumpim pentru că nu ne ajungeau banii.
A trăi din presa din distribuție, nu din publicitate, nu este ușor. Să lucrezi cu 20.000 de distribuitori mai mult sau mai puțin corecți, să aduni banii de la ei și să-ți ajungă la timp înapoi pentru a-i reintroduce în circuit și să scoți alt ziar era destul de dificil. Erau situații când ne blocam, pentru că nu aveam încasările.

Câți bani câștigați din EVZ la început?

14.000 de dolari socotiți pe zi, din care plăteam tipografia. Dar am facut, în primii ani, milioane de dolari profit.

Vă sunau politicienii?

Trebuie să spun ca am avut întotdeauna principiul să nu amestec puterea mea din presă și presa cu afacerile și relatiile cu politicienii și cu administrația. Nu știi niciodată când, chiar și în cazul prietenilor, unul dintre ei greșește și este luat în tarbaca de jurnaliști. N-am apelat la nimeni, n-am făcut afaceri cu statul, tocmai pentru a feri societățile de media de etichetări sau catalogări ca fiind aservite, ca având interes într-un loc sau în altul.
Primeam telefoane. Îi puneam să ia legatură cu ziaristul care a scris articolul respectiv.
N-am intervenit niciodată în zona editorială ca să cer să se procedeze într-un fel sau în altul.
Singurele tipuri de intervenție care au fost, le spuneam câteodată, dar numai directorului sau redactorului-șef „ia legătura cu persoana cutare, să-i dați niște explicații” sau „ai luat legătura să vezi și punctul celuilalt de vedere?”. Atât.

DUPĂ 15 ANI

Cum vi se pare EVZ de astăzi (în 2007)?

Din punctul de vedere al structurii ziarului, mi se pare mai în regulă decât pe vremea când eram proprietar. În sensul că are diversitate de opinie, are o abordare mai completă a aspectelor. Nu mai este un ziar de persoană. Din contra, poate acum chiar se simte nevoia unor vedete. Însă, pentru marele public e mai greu de citit.

De ce?

În sensul că nu mai are lucruri picante, pe care să le citești și să simți nevoia să le povestești. Din punctul de vedere al acestui gen de presă, este în regulă. Din punct de vedere comercial, nu prea. Văd că i se spune în unele cercuri și pe unele posturi „oficiosul”. Sigur că, în orice redacție, sunt oameni care simpatizează într-o direcție sau alta. Atunci, dacă lucrurile sunt diverse și nu există o linie dirijată, e în regulă, pentru că se exprimă mai multe puncte de vedere, și chiar este bine, că fiecare se regăsește cu ce vrea să citească. Rău este când este un singur sens.

PRIMA VÂNZARE A CĂZUT ÎN 1994

Au fost momente când exista riscul să închideți EVZ?

Nu, nu pot spune. Am avut momente mai grele financiar, din cauza faptului că Ion Cristoiu nu voia să introducă reclame. Și aveam contracte de publicitate angajate, iar el nu voia să folosească spațiul pentru reclamă.

Dar erați proprietarul ziarului?

Da, sigur, dar aici eram o echipă și trebuia să lucrăm liber consimțit. Trebuia să-l convingem, să-l lamurim. El nu voia și, cu felul bine-cunoscut, dădea de știre că, dacă nu, își ia jucărelele și pleacă.

Depindeați atât de mult de Cristoiu la vremea respectivă?

În acel moment, ziarul era un ziar de persoană. Era un ziar cu un singur lider.

Când v-ați dat seama că nu e OK un ziar de persoană?

Știam asta pentru că, atunci când am avut primele negocieri cu Grüner&Jahr pentru a face o asociere, lucrurile s-au împotmolit când a început ziarul să facă o campanie pentru pedeapsa cu moartea. Se întâmpla prin ‘94.

Atunci ați fi vândut ziarul?

Nu-l vindeam atunci. Și oricum, în 1998, n-am vândut, am facut o majorare de capital prin intrarea Gruner&Jahr. La majorarea de capital, procentele au devenit 50-50, în 1998.

VÂNDUT UNUI DESTIN ÎN OGLINDĂ

Cum ați vândut ziarul în 1998?

Au fost două etape. În 1998 a fost o cesiune de acțiuni prin majorare de capital și vânzarea propriu-zisă s-a facut la Gruner&Jahr în 2002.

Cum a venit oferta? Prima data în 1994, n-ați ajuns la o înțelegere.

Da, v-am spus. N-am ajuns la o înțelegere pentru că era socotit ziar de persoană. În 1998, Nistorescu i-a contactat să-i întrebe ce părere au despre ziarul de astăzi și dacă mai există dialog pe tema asocierii.

De ce i-ați contactat?

Întotdeauna, încă de la început, eu am avut gândul unei mulținationale, unei societăți puternice, cu un partener puternic, care să te protejeze în fața presiunilor. Să nu fiu niciodată obligat să cedez. De exemplu, EVZ nu avea publicitate de stat, nu lucra cu astfel de pârghii. Consideram că se înscrie pe o altă orbită un parteneriat cu o societate puternică și care este respectabilă și respectată pe plan mondial. Pe urmă a fost norocul. Președintele de atunci al Gruner&Jahr este acum (în 2007, n.r.) șeful Bertelsman. Culmea este că acest om avea absolut matematic același destin cu mine: născut în același an, în același an fusese muncitor în tipografie, în același an devenise maistru tipograf, în același an intrase din tipografie în sistemul editorial, în același an scosese primele publicații, cum făceam eu la Uniunea Scriitorilor. Iar în anul în care am dat eu drumul societății Expres el fusese numit președintele Gruner&Jahr.

Cum au fost cei doi pași?

Atunci noi am dat 50% și am rămas eu parcă cu 27% și Nistorescu cu 23%. În 2002, eu am vândut primul. Cornel îmi spusese că și nemtii vor, dar și el vrea să vândă. Eu zic „bine, dom’le, dacă vinzi tu, n-are sens să rămân, vând și eu”. Am intrat la negocieri, eram la Viena, au venit acolo, le-am spus ce și cum. Când am venit la București, Cornel zice „eu nu mai vând”. El a mai rămas un an și ceva.

Au fost momente când ați fost șantajat de stat?

Se făcea prin distribuția hârtiei. Mi-aduc aminte o sițuație, în ‘93-’94, când nu ni se mai dădea hârtie. Prin contractul nostru cu Letea puteam să luăm, în avans, hârtie în valoare de 300 de milioane de lei. Și, normal, ca orice manager, luai și doar când ajungeai la 300 de milioane plăteai. La un moment dat nu ni s-a mai dat hârtie. A iețit primul ministru de atunci (Nicolae Vacaroiu - n.r.) să spuna că fabricile nu își mai pot permite, că este hârtie suficientă, dar că trebuie să se plătească la zi. Am plătit cele 300 de milioane și tot nu ni s-a dat. A ieșit din nou și a zis că trebuie să se plătească în avans. Am plătit 500 de milioane în avans și degeaba. Abia atunci a spus că din cauza iernii grele nu s-a putut aduce materia primă din pădure, dar că ne dă de la rezerva de stat. Ni s-a dat, dar, în condițiile în care 500 de milioane de lei erau blocați la Letea, ca avans, n-am mai avut bani să plătim la rezeva de stat. Am intrat în niște penalizări de am ajuns să plătim hârtia de trei ori mai mult.

În spatele acestei decizii era ceva legat de ce a scris EVZ?

Dintr-o informare colaterală, aflasem că în partidul de guvernământ de atunci se hotărâse raderea și falimentarea economică a societății noastre.

De ce?

Pentru că eram opozanți ai puterii. Politicienii au înțeles greu ca ziarele sunt opozante. Și că așa e bine. Ca ziarele sunt atente la ce fac ei, iar ei trebuie să le mulțumească pentru că le atrag atenția.

Au mai fost momente când v-au șantajat direct sau indirect?

Pe mine, economic, nu. Nu am mai avut cunoștință de astfel de lucruri. În orice caz, nu ne-am bucurat niciodată de sprijin. Asta e clar.

MIHAI CÂRCIOG

Data nașterii: 1 octombrie 1940, București

Studii: Școala Postliceală Tehnică de Poligrafie, Institutul de Educație Fizică și Sport

Traseu profesional:
1962 - Linotipist, Combinatul Poligrafic Casa Scânteii
1965 - Dispecer, Întreprinderea Poligrafică Filaret
1968 - Șef serviciu tehnic, Editura Științifică și Enciclopedică
1981 - Tehnoredactor-șef, Editura Sport Turism
1986 - Secretar de redacție, Viața Românească, Uniunea Scriitorilor
Reviste și posturi lansate: Expres, Expres Magazin, Academia Catavencu, Infractorul, Cuvantul, VIP, Tele 7abc, Radio 2Mplus, TV89 Timisoara, Telegraf.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-mihai-carciog-unul-dintre-fondatorii-ziarului-evenimentul-zilei-933591.html

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
delta



Numarul mesajelor : 1385
Data de inscriere : 23/03/2010

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Lun 13 Iun 2011, 23:18

@dolion a scris:
Cine a fost Mihai Cârciog?

În anul 2007, la 15 ani de la fondarea ziarului "Evenimentul zilei"
ziarul în care și găina năștea? oh da!
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Mar 14 Iun 2011, 08:31

Corect News și Agenția de Investigații Media, au sărit să anunțe că Evenimentul Zilei va rămâne doar în online (la cele 18.000 de ziare vândute cam încolo se îndreaptă).

Dar a avut si perioada propice, cand se vindea ca pita calda!

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
delta



Numarul mesajelor : 1385
Data de inscriere : 23/03/2010

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Mar 14 Iun 2011, 08:47

@dolion a scris:
Evenimentul Zilei va rămâne doar în online (la cele 18.000 de ziare vândute cam încolo se îndreaptă).

Dar a avut si perioada propice, cand se vindea ca pita calda!
o fi fost vreodată (deși am dubii), însă mai nou nici draq nu cumpără acel ziar (dacă se poate numi așa)...
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Mar 14 Iun 2011, 09:38

De la mine n-au primit ziarele nici-un ban; asa ca, daca unii "presari" s-au imbogatit, nu au beneficiat de contributia mea! Online le mai citesc...

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Dum 19 Iun 2011, 08:42

Lumea Credintei, anul I, nr. 1 August 2003
Cuprins: Interviu

Alexandru Pesamosca chirurgul care a renunțat la lume

Spune că are 73 de ani, dar nu-i dai vârsta. De 50 de ani este chirurg, iar în ultima bucată bună de vreme nu a mai părăsit spitalul Budimex, din București. Trăiește ca un călugăr, zi și noapte într-o „chilie“ de nici 10 metri pătrați. Chirurgia infantilă este specialitatea doctorului Alexandru Pesamosca. „Pesi“, cum îl alintă liota de copii, care se țin scai de el. A realizat operații extrem de dificile, salvând multe vieți, ajutând nenumărate familii. Cazul doctorului Pesamosca poate fi, într-un fel, asimilat exemplului primilor doctori creștini, „fără de arginți“, care aveau clară conștiința că ei tratează, dar numai Dumnezeu vindecă.

D-le doctor, de ce locuiți în spital?

De câțiva ani de zile am hotărât să rămân aici, să nu mai plec deloc acasă. Pierdeam foarte mult timp pe drum. Traficul este infernal, indisciplinat. Toată viața asta care ne înconjoară și pe care o numim trepidantă este - cum să vă spun? - un fel de dezordine fantastică! În toate domeniile!

Nu vă plictisiți în acest univers închis, care este spitalul?

Am o viață foarte intensă aici. Nu stau o clipă. Încep la 6 dimineața pregătirile pentru raport, apoi pentru ședința cu tinerele cadre. Pot să vă mărturisesc ceva?

Desigur.

Îi oblig, domnule, îi oblig să citească, să fie la curent cu ceea ce este prin lumea medi­cală, să compare cu ce este la noi. S-o mai lăsăm pe asta cu genialul popor din Carpați; este o himeră. Foarte periculoasă.

Mai aveți, în atari condiții, viață privată?

Vă invit ca la 73 de ani – vârsta mea – să-mi spuneți de câte treburi private vă veți mai bucura atunci! Dar să trecem peste asta... Pentru mine nu a fost nimic extraordinar că m-am mutat aici deoarece toată viața am stat aici, de când m-am decis să fac meseria asta. Le spun și colegilor mei tineri și neîmpă­cați cu ei înșiși: Dumnezeu ne-a dat o meserie extraordinară, care te solicită la o gimnastică a minții de neimaginat. Este mare lucru să pui un diagnostic corect, dar să „cazi“ pe o rezol­vare chirurgicală corectă, din prima, ei bine, aici este partea „anormală“ a meseriei.

Ați simțit vreodată, în timpul unei intervenții chirurgicale, un ajutor venit din altă parte?

De 50 de ani fac meseria asta, non-stop. Este o meserie de performanță, unde trebuie să ai integritatea totală a simțurilor. Or, toate astea scad, după o anumită vârstă. Îi mulțu­mesc lui Dumnezeu că până acum am reușit să-mi păstrez intacte darurile pe care mi le-a dat. Nu înregistrez nici o scădere în rapiditatea cu care iau o decizie, în promptitudinea gestului chirurgical, care are o precizie milimetrică, cum este bunăoară o sutură digestivă. Mai înregistrez și altceva, care pentru mine este un fenomen. În ultima vreme, gra­ție experienței pe care am căpătat-o, fac niște operații foarte complicate cu o ușurință din ce în ce mai mare. Dar știți că mă rog înainte de operație? Ca să cred într-un succes al meu, trebuie să cred în El. Câteodată, și cu din ce în ce mai multă înfrigurare, am senzația că-mi ies unele operații ca și cum m-ar conduce alt­ceva decât ceea ce am acumulat eu. Colegii mei mai tineri își spun între ei: „Pe pacientul ăsta nu-l mai scoate“. Și-l scot, domnule! Să nu credeți că mă ocup de minuni... Dar știți ceva? La sfârșit mi-e frică de ce se întâmplă cu mine. Am atâtea păcate încât mi-e greu să cred că este o recompensă. Nu vreau să cer osândă de la Dumnezeu, mi-e și frică să spun câteodată că eu am făcut operația aceea.

Când erați tânăr simțeați lucrurile acestea?

Nu. Meticuloziatea meseriei a fost tot timpul obsesia mea. Asta te ajută, dar mai trebuie ceva.

Ce?

Nu pot să definesc. Mi-e greu să spun precis cine mă îndeamnă să rezolv un caz sau altul. De fapt, mi-e și rușine să vorbesc despre astea. Îi și spuneam părintelui de aici, din spital: trufia este sursa celor mai mari greșeli în meseria noastră. Nu vedeți pe posturile de televiziune ce circotecă fac unii?

D-le doctor, milă vă este?

Da.

Vă este îngăduit acest sentiment?

Nietzsche spunea că mila este morala celor slabi. O zicere, nefundamentată, departe de morala creș­tină. Sentimentul pe care îl încerci atunci când vrei să-i salvezi unuia viața, de dragul cui?, n-aș putea să vi-l explic...

De dragul orgoliului profesional?

Atunci ești pierdut. Dacă faci asta de dra­gul suferinței lui, ca atare, ești justificat. Mie mi-e milă. De asta și am rămas la copii, eu în­ce­pând ca chirug de adulți. Materialul ăsta pe care îl batjocorim cu sârg și astăzi, nu numai pe vremea comuniștilor... Avem cea mai mare mortalitate infantilă din Europa, cea mai mare mortalitate maternă. Guvernanții – de ieri și de azi – n-au nici o treabă cu salvarea co­piilor, care este problema numărul unu a țării. Ei
n-au grijă nici de copiii lor, darămite de ai altora!

Prin natura profesiei dvs., sunteți pe gra­nița dintre viață și moarte. Din constatările ex­perienței pe care o aveți vă întreb: există suflet?

Da.

Unde este el plasat?

Este în noi, în biologia fiecăruia din noi, în fiecare părticică din noi.
Suntem alcătuiți din celule...
Păi și celulele astea nu reprezin­tă, într-un fel, o dum­nezeire? Orice celulă este con­struită de un Creator.

Cum rămâne atunci cu teoria evo­luționistă?

Sunt multe teo­rii, interpretate ulteriror eronat. Eu ar trebui să fiu, prin formație, tributarul teoriei evoluționiste a lui Charles Darwin. Sunt elemente foarte clare ale evoluției și cu toate astea sunt multe lucruri care nu se pot explica astfel. Foarte multe dintre teoriile tinereții mele nu mai sunt valabile acum. Structura cibernetică a creierului, spre exemplu... Sau clonarea, lucru cu care eu unul nu sunt de acord.

Ce s-a pierdut din profesia dvs. în ultimii ani?

Oooo! Respectul, simțul ierarhiei valorilor în toate spitalele de chirurgie. Pentru că a fost o perioadă în care fiecare a „țâșnit“ în funcție de mușchii politici pe care îi avea. Astfel, totul
s-a răsturnat cu dosul în sus. Au apărut o groază de ciurucuri... Se sapă și se reclamă unii pe alții mai rău ca pe vremea lui Ceau­șescu.

Ucenici aveți?

Am. Unii sunt corecți și la locul lor, alții vor repede totul: casă, mașină, călătorii, aman­tă. Chirurgii de altădată, unii veneau din familii cu bani și nu aveau astfel de probleme. Cei care au tras ca niște disperați s-au ne­no­ro­cit, au ajuns niște „Harpagoni“, pe spinarea popu­lației.

Mi se pare mie sau sunteți un „contra­exem­plu“ pentru breaslă?

Și eu ce să fac acum? Asta trăiesc, asta văd, ăsta sunt.

Care ar fi singurul lucru, legat de profesia dvs., pe care nu l-ați putea face?

Nu numai eu, dar orice chirurg nu trebuie să facă rabat la onoare, la cinste și la dem­nita­te. Dacă un medic tră­iește aceste 3 prin­ci­pii de bază, atunci nu poa­te să „tra­te­ze“ un bol­nav pentru o boală care nu există, numai ca să ia bani!

Există ase­me­nea cazuri?

Da, domnu­le, există! Cum să pui în ghips un bol­nav care nu are nimic!?! Am văzut asta cu ochii mei.

Vă este frică de moarte?

Acum nu, nu-mi mai este. Sunt liniștit.

V-a fost?

Da! Ca fiecare om care trece prin anumite cum­pe­ne de sănătate. Pentru mine acesta este saltul calitativ: nu mai am anxietatea aceea pe care ți-o dă o boală. O ai, o primești și începi să o vezi altfel.

În cazul acesta, eu vă urez „bun venit“ în crești­nism!

Mulțumesc pentru urare, dar cred că eram p-aici demult. Am avut o mamă deo­sebit de religioasă; ținea toate posturile, spre deosebire de mine. Le spuneam și celor din spital, de la Co­mi­tetul parohial, că Patriahul a fost de acord să mă îngrop aici, că sunt ctitor de bise­rică. Capela este vizavi de sala de operație....

Autor: Răzvan BUCUROIU

_____________________
Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am nici unul.
Sus In jos
dolion

avatar

Numarul mesajelor : 22556
Varsta : 67
Data de inscriere : 31/05/2009

MesajSubiect: Re: POPASUL DOLION (III)   Mar 21 Iun 2011, 19:55

Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriasă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei).
Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882.
Aceasta nu este finantată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finantare sunt donatiile private si incasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2011 se apropie de 20 milioane de euro.
Numele oficial este El Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană).
Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi i Conet, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia.
Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.
La 7 noiembrie 2010, Papa Benedict XVI a sfintit biserica si a ridicat-o la rangul de „minor basilica”.
Biserica are 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta Fecioară și, cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos.
Turnul central al lui Isus va avea montată pe el o cruce uriașă.
Înălțimea totală, de 170m, este cu un metru mai mică decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi nu considera că lucrarea sa ar trebui să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.
Biserica are 3 fațade: a Nașterii (spre est), a Gloriei (spre sud) si a Patimilor (spre vest)
A fost vizitată de 2,26 milioane de turiști numai în anul 2004.
Cupola naosului a fost terminată în 2000 iar în prezent se lucrează la turnul lui Isus.